Autorul romanului Orele, ecranizat în 2002 de Stephen Daldry, cu Meryl Streep, Nicole Kidman şi Julianne Moore în rolurile principale.
O bătrînă care şi-a trăit viaţa din plin, fără grija zilei de mîine, se trezeşte singură şi părăsită şi se hotărăşte să-şi facă o casă din turtă dulce. Un prinţ care, în urma unei poveşti bine-cunoscute, a rămas cu o aripă de lebădă trăieşte înstrăinat de societate, prin cîrciumi de periferie, ocolit sau ridiculizat de nobilele sale rude. O fată frumoasă şi săracă ajunge în castelul unei bestii ce seamănă mai degrabă cu un criminal psihopat. Michael Cunningham rescrie într-o manieră inedită cele mai populare basme, dezvăluindu-le latura matură, întunecată şi chiar perversă. Lumea miraculoasă a basmului e invadată de cea reală, cu monstruozităţile şi traumele ei, iar simplitatea inocentă a poveştilor din copilărie se transformă într-o explorare a ascunzişurilor comportamentului uman. Reimaginate în cheie modernă, temele de basm devin astfel bucăţi literare de mare forţă, scrise cu virtuozitate, cu farmec şi cu un realism ce uneori frizează cinismul.
„Dacă nu eşti plăsmuirea unui vis dement de-al zeilor, dacă frumuseţea chipului tău nu dă peste cap constelaţiile, n-o să arunce nimeni vreo vrajă asupra ta. Nimeni nu vrea să te transforme în bestie, nici să te adoarmă pentru o sută de ani. Nici un duh rău deghizat în spiriduş n-are de gînd să-ţi ofere trei dorinţe ce ascund nenorociri, ca o lamă de ras într-o prăjitură.” (Michael Cunningham)
„Aceste basme tulburătoare, aduse în contemporaneitate, au în ele reţeta perfectă pentru lectură. O carte ce te vrăjeşte şi-ţi cucereşte mintea...” (The Independent)
„Poveştile lui Michael Cunningham sînt copleşitoare, emoţionante, chiar dacă ne fac să vedem altfel basmele copilăriei… Nu toate răţuştele urîte se dovedesc a fi lebede. Nu toate broaştele sînt prinţi fermecaţi, şi poate-i mai bine aşa.” (The New York Times)
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Actual
Număr pagini: 144
ISBN: 978-973-46-6116-9
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2016
0,140 gr.